Alege să fii prosumator

Produci energie din surse regenerabile, consumi cât să acoperi nevoile zilnice ale gospodăriei și valorificsurplusul. Descoperă ce produse și servicii îți punem la dispoziție și ce trebuie să faci pentru a deveni prosumator.

Cum devii prosumator: tot ce trebuie să știi despre producția de energie proprie

Un prosumator este o persoană fizică sau juridică ce produce energie electrică din surse regenerabile pentru consum propriu și injectează surplusul în rețea. În România, statutul este reglementat prin OUG 143/2021*: persoanele fizice instalează sisteme de până la 200 pe punct de consum , iar persoanele juridice până la 400 kW.

Cu PPC MaxControl, primul produs PPC dedicat prosumatorilor, factura de report are o scadență de doar 30 de zile. 

*Notă legislativă: Curtea Constituțională a confirmat constituționalitatea prevederilor OUG 143/2021 prin decizia din 29 aprilie 2026. După promulgare și emiterea normelor ANRE, unele prevederi, în special cele legate de termenul de 24 de luni și mecanismul de plată, vor fi detaliate definitiv. 

De ce merită să devii prosumator? 

Produci energie din surse regenerabile pentru consumul propriu și reduci direct factura lunară. Surplusul pe care nu îl consumi îl injectezi în rețea și îl recuperezi în lunile cu producție mai mică, prin compensare cantitativă.  

Pe termen lung, investiția într-un sistem fotovoltaic crește valoarea proprietății și îți oferă independență față de fluctuațiile de preț din piața energiei. Reducerea amprentei de carbon este un aspect crucial pentru companiile care doresc să atragă parteneri internaționali și clienți care preferă parteneri care folosesc energie verde.   

LEGISLAȚIE

Legislația dedicată prosumatorilor a întâmpinat diverse schimbări de-a lungul timpului, dar am pregătit documentele informative pentru cei care doresc să devină prosumatori. 

Cum devii prosumator: cele 3 faze de la instalare la certificatul de racordare 

Procesul de înregistrare ca prosumator parcurge trei faze. Certificatul de racordare, emis de operatorul de distribuție la finalul fazei a doua, confirmă că instalația este conectată legal la rețea și poate livra surplusul de energie produs. 

Faza 1: instalarea sistemului fotovoltaic

  1. Instalezi sistemul fotovoltaic cu un instalator autorizat ANRE. La final, sistemul este pus în funcțiune pentru autoconsum – fără racordare la rețea în această etapă.
  2. Depui la distribuitorul din zona ta dosarul instalației de utilizare, împreună cu documentația tehnică și notificarea corespunzătoare, în funcție de puterea sistemului față de puterea branșamentului tău actual.

Faza 2: racordarea și Certificatul de Racordare

Distribuitorul procesează dosarul. Există două scenarii:

Puterea sistemului fotovoltaic depășește puterea branșamentului:

  1. Distribuitorul emite fișa de soluție și avizul tehnic de racordare.
  2. Semnezi contractul de racordare și de executare a lucrărilor de spor de putere.
  3. Distribuitorul execută lucrările, emite factura, iar tu o achiți.
  4. Primești Certificatul de Racordare (CER).

Puterea sistemului fotovoltaic nu depășește puterea branșamentului:

  1. Distribuitorul emite avizul tehnic și factura pentru actualizarea certificatului de racordare.
  2. Primești Certificatul de Racordare (CER).

Faza 3: contractul de prosumator

  1. După emiterea CER, instalatorul configurează invertorul pentru livrarea energiei în rețea.
  2. Semnezi cu furnizorul tău contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice produse și livrate în rețea. Tu ești vânzătorul, furnizorul este cumpărătorul.

Întrebări frecvente

Ce este un prosumator, potrivit Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)?

Un prosumator este clientul final care îşi desfăşoară activităţile în spaţiul propriu deţinut cu orice titlu, aferent unui punct de delimitare cu reţeaua electrică, precizat prin certificatul de racordare şi care produce energie electrică din surse regenerabile pentru propriul consum, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca şi vinde energie electrică produsă sau stocată furnizorului de energie electrică cu care acesta are încheiat contract de furnizare a energiei electrice şi/sau consumatorilor racordaţi la barele centralei electrice, inclusiv care poate deconta energia electrică produsă şi livrată cu energia electrică consumată din rețea pentru mai multe locuri de producere şi consum ale acestora, dacă pentru locurile de consum respective este același furnizor de energie electrică şi dacă sunt racordate la reţeaua electrică a distribuitorului la care este racordat prosumatorul, cu condiţia ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie, aceste activităţi să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară. 

Ce înseamnă compensare cantitativă pentru prosumatori?

Energia livrată în rețea în perioadele cu producție ridicată poate fi compensată cu energia consumată ulterior, conform legislației aplicabile.  

Pot prosumatorii rezidențiali să vândă energia produsă la preț de piață?

Nu. Prosumatorii rezidențiali beneficiază de compensare cantitativă, nu de vânzare la preț de piață. 

Și companiile pot deveni prosumatori?

Da. Persoanele juridice pot obține statutul de prosumator în condițiile prevăzute de OUG 143/2021, cu o limită de putere instalată de până la 400 kW pe loc de consum.  

Află mai multe detalii despre prosumatorii business
Cât de mare trebuie să fie acoperișul pentru a instala panouri fotovoltaice?

Pentru un sistem de aproximativ 3 kWp este necesară o suprafață utilă de circa 15-16 mp, ideal orientată spre sud și fără obstacole care produc umbrire. 

Care este durata de viață a un sistem fotovoltaic?

Un sistem de panouri fotovoltaice are o durată de viață de aproximativ 25 de ani. 

Unde găsești un instalator autorizat ANRE?

Lista completă a instalatorilor autorizați este disponibilă pe portalul ANRE. PPC Energie este instalator autorizat ANRE și te poate sprijini de la consultanță tehnică până la montarea sistemului și obținerea certificatului de racordare. 

Vezi detalii
Cum pot finanța investiția într-un sistem fotovoltaic?

Poți deveni prosumator din fonduri proprii sau cu sprijinul unui program de finanțare nerambursabilă. PPC îți oferă un pachet integrat (consultanță tehnică, documentație pentru certificatul de racordare și montaj) și posibilitatea de a achita sistemul în până la 36 de tranșe egale, direct pe factura de energie. Pentru finanțare nerambursabilă, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) derulează periodic programe dedicate panourilor fotovoltaice (Casa Verde Fotovoltaice) și sistemelor de stocare. 

Ai nevoie de ajutor cu dosarul AFM?