Plafonare gaze naturale pentru clienți rezidențiali
- Ce înseamnă plafonarea gazelor naturale?
- Ce soluții de plafonare a prețului gazelor naturale există?
- Cât timp beneficiezi de preț maxim plafonat la gaze naturale?
Ce înseamnă plafonarea gazelor naturale?
Începând de la 1 ianuarie 2023 și până pe 31 martie 2025, toți clienții casnici beneficiază de plafonarea prețului la gaze naturale.
De la data de 14 iulie 2023, prețul maxim facturat pentru gaze naturale este prețul cel mai mic dintre:
- prețul final maxim plafonat (prevăzut în OUG nr. 27/2022 cu modificările și completările ulterioare);
- prețul de contract (se regăsește în Anexa A – condițiile economice, în vigoare, atașată contractului tău de furnizare a gazelor naturale);
- preţul final determinat ca sumă de componente (calculat conform prevederilor art. 5 şi 6 din OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare).
Ce soluții de plafonare a prețului gazelor naturale există?
Dacă ai contract la gaze naturale la noi, beneficiezi automat de preț final facturat plafonat.
Preț maxim plafonat: 0,31 lei/kWh
Este aplicabil clienţilor cu un consum de tip casnic şi conţine un preţ al gazelor naturale pentru fiecare kWh consumat, în concordanță cu OUG 27/2022, cu modificările și completările ulterioare.
Cât timp beneficiezi de preț maxim plafonat la gaze naturale?
Până pe 31 martie 2025, toți clienții casnici beneficiază de soluția de plafonare a gazelor naturale. Prețul maxim plafonat de 0,31 lei/kWh se poate schimba, în măsura în care OUG 27/2022, modificată și completată ulterior (inclusiv cu Legea 357/2022), va suferi modificări.
Citește despre legea plafonării și limita maximă a prețului la gaze naturale, conform OUG 27/2022, cu modificările și completările ulterioare (Legea 357/2022 și Legea 206/2023), aplicabile în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025.