Economisirea apei și energiei în baie
Există mai multe modalități prin care îți poți asigura un consum inteligent de resurse, iar în articolul de mai jos, realizat în parteneriat cu Energy Policy Group (EPG), îți prezentăm câteva dintre ele. Printr-un efort minim, le poți pune în aplicare.
EPG este un think-tank independent și non-profit, specializat în politici de energie și climă, analiză de piață și strategie energetică, fondat în 2014. EPG desfășoară o susținută activitate de cercetare în domeniul politicilor energetice, iar eficiența energetică este un domeniu central de competență al EPG. Energy Policy Group este colaboratorul nostru extern, pentru a certifica datele cheie legate de formule pe baza cărora calculăm diferite metode de eficiență energetică.
- Cum economisești apa și energia atunci când faci baie sau duș
- Cum poți evita irosirea apei din baie
- Ce obiecte sanitare poți înlocui, pentru a consuma apa într-un mod SMART
- Cum reduci consumul de energie electrică în baie
Cum economisești apa și energia atunci când faci baie sau duș
După o zi solicitantă și stresantă, una dintre cele mai eficiente, dar și la îndemână metode de relaxare este o cadă plină cu apă, spumă, uleiuri aromatice, sau un duș fierbinte de minimum 20 de minute. Aceste obiceiuri înseamnă, însă, un consum destul de mare de energie electrică și apă.
Potrivit EPG, există din ce în ce mai multe sisteme și accesorii care pot contribui la reducerea consumului de apă și energie în baie: de la dușuri economice, care asigură consumul optim prin simpla alegere a unui tip de jet, până la robineți cu senzori de mișcare, care reglează nivelul și presiunea apei utilizate. Însă, în cazul în care instalarea unor astfel de sisteme nu este o opțiune pe care să o poți aplica în următoarea perioadă, există și alte modalități practice de a economisi apă și energie în baie. Iată patru idei cu care poți începe:
- Redu timpul petrecut la baie sau duș. Poate nu îți dai seama, dar reducerea timpului diminuează foarte mult consumul. În funcție de capătul de duș folosit și de presiunea apei, consumul este între 7l și 25l pe minut.
- Folosește apa la o temperatură mai scăzută când faci duș. Apa nu trebuie să fie fierbinte, pentru că nu aduce mai multă relaxare. Din contră, pentru a te simți bine, temperatura ideală a apei este de 37-38 grade Celsius.
- Presiunea apei poate fi, de asemenea, redusă. O mare parte din apa care este folosită atunci când te speli se irosește din cauza debitului prea mare.
- Optează cât mai mult pentru duș în loc de o baie în cadă și folosește cada doar ca pe un ritual. În acest mod ești cu un pas mai aproape de un consum eficient și de transformarea casei tale într-una smart.
Cum poți evita irosirea apei din baie
Mai există câteva trucuri prin care poți evita irosirea apei din baie, pe lângă cele legate de temperatură sau presiune. Printre ele se numără și folosirea ei, în contexte favorabile pentru treburile casnice, în urma unor obiceiuri pe care nu le conștientizezi, dar care duc în final la risipa apei.
- Probabil ai observat că, atunci când vrei să faci duș, durează câteva minute până când apa se încălzește și curge la temperatura dorită de tine. Pentru a nu o risipi, poți folosi această apă în alt scop, decât pentru duș. Ai o găleată pe care o ții în debara și ai uitat de ea? Atunci folosește-o pentru a colecta această apă. Astfel, cu apa pe care o iroseai înainte, poți uda florile sau să speli podelele/parchetul.
- Când te speli pe dinți sau pe mâini, nu lăsa apa să curgă. Folosește-o doar în momentul în care ai nevoie să te clătești.
- Pentru tragerea apei de la toaletă, folosește-te de butonul care utilizează doar jumătate din rezervorul de apă al WC-ului.
Ce obiecte sanitare poți înlocui, pentru a consuma apa într-un mod SMART
Te-ai gândit de ceva vreme să îți schimbi obiectele sanitare din baie? Să știi că, odată înlocuite, nu doar că vor schimba întreg ambientul din baie, dar vor contribui și la un consum SMART al apei. Iată două exemple, potrivit experților EPG:
- Dacă para de duș este veche sau are orificii prea mari, este timpul să o schimbi. De ce? Modelele cu orificii prea mari nu au presiunea potrivită, ceea ce va face să deschizi robinetul de apă la maximum și, astfel, consumi o cantitate mai mare decât este nevoie.
- Este timpul să înlocuiești robinetele sau țevile care prezintă fisuri, pentru a evita pierderile de apă. Știai că orice robinet care este stricat sau are fisuri consumă, în medie, circa 17 litri de apă în 24 de ore?
Descoperă beneficiile aplicației myPPC
Serviciile PPC au fost gândite pentru a-ți îmbunătăți confortul și a te ajuta să fii smart în relația cu energia electrică. Instalează-ți aplicatia myPPC de pe AppStore, Huawei AppGallery sau Google Play Store pentru a administra cu ușurință contractele de energie electrică sau gaze naturale. Totodată, poți solicita ajutorul în orice problemă, de pe telefonul mobil.
Cum reduci consumul de energie electrică în baie
Dacă până acum am vorbit despre importanța economisirii apei, acum trecem la energia electrică din baie. Nu trebuie să ai lumânări parfumate așezate pe marginea căzii sau la duș în încercarea de a diminua consumul de energie electrică. Tot prin metode SMART poți să ajungi la un consum redus, dar fără a diminua confortul.
- Evită, pe cât posibil, folosirea ventilatorului în aerisirea băii. Cea mai bună metodă pentru aerisire este deschiderea ușii, după duș.
- Singurul loc unde ai nevoie de o lumină mai puternică este în zona oglinzii. Soluția? Asigură-te că doar în acel loc este o lumină foarte bună și puternică.
Pont: Folosirea becurilor LED te ajută, de asemenea, să economisești energie, pentru că au un randament foarte bun, consumă de aproximativ șase ori mai puțină energie electrică decât un bec incandescent, dar sunt și o alternativă ecologică la celelalte tipuri de becuri, potrivit EPG.
Dacă dorești un consum inteligent al energiei electrice în baie, dar și în restul încăperilor din casa ta, atunci alege becuri LED. Descoperă mai multe avantaje pentru consumul si alegerea becurilor LED și Fii Smart Pe Energie în orice context.
Economisirea consumului de apă și energie nu înseamnă diminuarea confortului, ci un mod de a trăi SMART.
Stă în puterea ta să faci alegeri SMART și să obții un consum eficient de energie și apă în baie și nu numai. Prin adoptarea unor trucuri simple și la îndemâna ta, așa cum sunt și cele de mai sus, poți obține un consum sustenabil, cu efort minim.