Experiența PPC

Mădălina Vînaga

Experiența PPC: Mădălina Vînaga

Cunoaște-i pe colegii noștri care au experiența unui internship în companie! Mădălina Vînaga (24 de ani) este Data Engineer.

Profil

Am absolvit Facultatea de Matematică și Informatică, specializarea Calculatoare și Tehnologia Informației, iar în prezent urmez un master de Data Science la Universitatea din București. Lucrez de doi ani în IT, un domeniu foarte versatil, complex și dinamic.

Job: Data Engineer

Jobul meu presupune colectarea, stocarea, prelucrarea și analiza datelor. Este o activitate cu un impact real atât asupra companiei, cât și asupra clienților acesteia, și de asemenea este un job în continuă schimbare, deoarece datele sunt furnizate constant, în cantități tot mai mari, ceea ce implică găsirea unor soluții optime pentru prelucrarea și procesarea acestora. În companie, am început să lucrez odată cu înscrierea la internship, de care am aflat prin Stagii pe Bune, și în urma căruia am decis să rămân full time. A contat faptul că în perioada de internship am avut oportunitatea să lucrez încă de la început în proiecte, mai întâi cu task-uri mai mici, având independența de a le rezolva singură, dar și cu sprijinul echipei, iar apoi implicarea mea în proiecte a devenit din ce în ce mai mare.

IT pentru o companie din domeniul energiei

Pentru companiile de acest tip, soluțiile digitale sunt în prezent esențiale, întrucât le permit acestora să-și eficientizeze operațiunile, să îmbunătățească serviciile pentru clienți și să se adapteze la schimbările din industrie.

Atracția tehnologiei

IT-ul este atrăgător fiindcă e un domeniu în plină expansiune, cu multe oportunități de carieră. Iar volumul de date tot mai mare și nevoia de a extrage informații din acestea asigură continuitatea acestei ramuri de analiză și prelucrare a datelor, de care mă ocup și eu. Schimbări apar de la an la an prin soluțiile pe le găsim, astfel încât să extragem informații cât mai relevante pentru clienți.

De ce ai recomanda PPC altor tineri?

Această companie este o alegere excelentă pentru cei care doresc să lucreze într-un mediu dinamic și provocator. Îți oferă oportunități de a lucra la proiecte complexe, care necesită utilizarea unei varietăți de tehnologii și metode. În plus, compania este într-o continuă modernizare IT, ceea ce înseamnă că există mereu posibilitatea de dezvoltare.

„Pentru companii, soluțiile digitale sunt esențiale, întrucât le permit acestora să-și eficientizeze operațiunile, să îmbunătățească serviciile pentru clienți și să se adapteze la schimbările din industrie.”

Mădălina Vînaga, Data Engineer PPC România