Oportunități de carieră
Într-un context dinamic și provocator ca cel actual, suntem într-o permanentă transformare și extindere, motiv pentru care ne redefinim constant identitatea ca angajator.
În noua eră energetică pe care o traversăm, obiectivul nostru la PPC este să fim în continuă mișcare, să recrutăm cei mai buni specialiști din domeniul energiei, dar și din arii de activitate absolut necesare azi într-un mediu extrem de competitiv din punct de vedere financiar sau digital, până la tot ceea ce ține de inovare sau reglementare în sectorul nostru.
Vino alături de noi
Pentru a fi la curent cu rolurile și programele de internship disponibile în cadrul companiilor PPC din România, apasă butonul de aici sau urmărește-ne pe platformele de recrutare și în social media.
Cunoaște-ne mai bine!
Ce activități desfășurați?
Furnizarea de energie.
Oferta companiilor de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia include atât produse de furnizare de energie electrică și gaze naturale, cât şi servicii cu valoare adăugată cum sunt serviciile de asistenţă, produse de iluminat, aer condiționat sau soluții de eficiență energetică.
Distribuția de energie.
Companiile de distribuție Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea operează în trei zone ale țării, inclusiv în București, acoperind o treime din piața locală de distribuție. Printr-un program complex de investiții de modernizare, își îmbunătățesc permanent calitatea serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor europene de mediu.
Producția de energie verde.
Un aspect important în activitatea noastră îl reprezintă producția de energie din surse regenerabile – eoliene și solare. PPC Renewables România, compania noastră dedicată energiei regenerabile, este astăzi cel mai important producător de energie verde din țară, cu o capacitate instalată de aproape 600 MW și o producție anuală de aproximativ 2% din producția națională de energie electrică. Operăm parcuri eoliene în județele Caraș-Severin, Constanța și Tulcea și parcuri fotovoltaice în județele Prahova, Giurgiu și Dolj
Servicii inovatoare bazate pe energie.
PPC Advanced Energy Services, compania noastră de servicii energetice avansate, reprezintă alături de cea destinată mobilității electrice, PPC Blue România, o nouă direcție în felul în care ne raportăm la energie. Linia de business e dedicată dezvoltării de produse inovatoare și soluții digitale în sectoarele pe care energia le transformă cel mai mult, în special pentru mobilitate electrică și pentru eficiență energetică. Tehnologiile inteligente, inovația, digitalizarea, economia circulară sunt câteva dintre căile sustenabile prin care ajutăm clienții să descopere noi moduri de a folosi energia.
Servicii interne de suport.
Companiile PPC Energy Services Co și PPC Servicii Comune, susțin în permanență liniile de business principale, interacționând cu toate celelalte companii prin funcții de comunicare, resurse umane, financiar, IT, legal, afaceri instituționale și sustenabilitate și așa mai departe.
Răspundem curiozității tale.
Companiile noastre au birouri și echipe în București și în județele Arad, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Timiș și Tulcea. De asemenea, prin rețeaua noastră de magazine, suntem prezenți la nivel național.
Ne mândrim cu peste 3.000 de colegi la nivel național. S-ar putea spune că vei deveni corporatist dacă te alături echipei noastre! Ca atare, vei beneficia de oportunitățile de carieră pe care le presupune o companie mare. Nu suntem o companie cu o ierarhie cu multe trepte, ceea ce facilitează comunicarea și deciziile. Stilul de leadership pe care îl încurajăm este unul bazat pe empatie și incluziune, pe cultivarea talentelor fiecărui coleg, încrederea că echipa și fiecare membru vor obține rezultate, fără să fie nevoie de comandă și control. În ce privește organizarea pe orizontală, în departamente specializate, provocarea este de a echilibra specializarea cu integrarea. Unul dintre instrumentele pe care le folosim pentru a încuraja colaborarea interdepartamentală în proiecte transversale este modul de lucru agile. În plus, lucrând cu noi vei avea diferite oportunități de carieră, pentru că încurajăm mobilitatea internă.
Apreciem inovația, deschiderea și curiozitatea pe care le manifestă candidații în discuțiile pe care le avem cu ei. În același timp, punem accent pe capacitatea de adaptare la nou, pe preocuparea de a livra rezultate și pe interesul pentru colaborarea în echipă.
Avem în desfășurare programe de internship în care deja am implicat numeroși studenți, în toate liniile de business, iar numărul lor nu va face decât să crească! Programele desfășurate sunt diferite, însă au ca scop susținerea tinerilor cu potențial, aflați la început de carieră. Află detalii urmărind postările de pe paginile noastre de Facebook și LinkedIn sau de aici.
Vei găsi anunțuri cu posturile disponibile în companie pe site-urile specializate în recrutare. Pentru cele mai recente joburi și pentru noutăți interesante despre acțiunile noastre, urmărește-ne și pe LinkedIn, suntem foarte activi! Dacă ai găsit ceea ce cauți, poți aplica și aici.
Încurajăm o cultură organizațională a diversității și incluziunii, începând de la recrutare și continuând pe întreg parcursul călătoriei tale de dezvoltare alături de noi. Echipa noastră este formată din persoane aparținând unor culturi diferite și cu un parcurs profesional diferit, întrucât credem că cea mai bună modalitate de a ne dezvolta, de a performa și de a inova este aceea de a învăța unii de la alții. Iată de ce diversitatea și incluziunea sunt pentru noi indicatori de sustenabilitate. Citește mai mult despre demersurile noastre pentru diversitate și incluziune.
Punem la dispoziția colegilor un spațiu de învățare și explorare, deschis către noi moduri de lucru. Promovăm principiile agile, ne preocupă creșterea competențelor în acest sens, de aceea am avut în ultimii ani multe traininguri dedicate și abordăm proiecte tot mai diverse prin metodologia SCRUM. Obiectivul nostru este ca în viitor să desfășurăm din ce în ce mai multe proiecte agile și, de asemnea, să infuzăm principiile agile în activitatea noastră de zi cu zi.
Prin intermediul companiilor noastre, construim relații cu clienți rezidențiali, cu companii și instituții publice. Ne-am făcut un scop din a ne trata fiecare client cu respect și în cel mai eficient mod posibil. Punem clientul în centrul activității noastre: știm că munca noastră se reflectă în final în calitatea serviciilor și în mulțumirea celor cărora le sunt destinate. Dacă te vei alătura echipei noastre, e ceea ce așteptăm și de la tine!
Dacă ai nevoie de mai multe informații despre un job sau un internship, ne poți scrie la adresa recrutare@ppcgroup.com și îți vom oferi detaliile de care ești interesat!