Montarea centralei termice
Montarea unei centrale termice este un proces important, care se realizează urmând o serie de reguli bine stabilite, precum cunoașterea locurilor unde nu trebuie amplasată și instalarea acesteia în conformitate cu normele de siguranță.
Potrivit specialiștilor EPG, pentru un apartament de bloc, cea mai bună soluție este amplasarea centralei termice în bucătărie. Dacă locuiești la casă, poți amenaja o cameră tehnică în care să instalezi centrala termică.
Întregul proces de montare a centralei termice trebuie să fie realizat de către o echipă de specialiști, care să cunoască toate detaliile și specificațiile echipamentului și să respecte normele de siguranță. Chiar dacă nu montezi tu centrala, este bine să fii bine informat, ca să poți supraveghea procesul cât mai bine. În cele ce urmează, vei afla care sunt locurile unde nu trebuie instalată o centrală termică, dar și alte recomandări pentru a fi smart pe energie.
Articolul este realizat în parteneriat cu Energy Policy Group (EPG). EPG este un think-tank independent și non-profit, specializat în politici de energie și climă, analiză de piață și strategie energetică, fondat în 2014. EPG desfășoară o susținută activitate de cercetare în domeniul politicilor energetice, iar eficiența energetică este un domeniu central de competență al EPG. Energy Policy Group este colaboratorul nostru extern, pentru a certifica datele cheie legate de formule pe baza cărora calculăm diferite metode de eficiență energetică.
- Unde să nu montezi centrala termică?
- Condiții pentru montarea și funcționarea corectă a unei centrale cu tiraj forțat
- Alte recomandări pentru montarea centralei termice
- Cum crești randamentul centralei termice în condensare
Unde să nu montezi centrala termică
Atunci când vine vorba de amplasare, este foarte important să știi că există anumite locuri unde nu trebuie montată centrala termică, pentru a nu te expune riscurilor.
Conform specialiștilor EPG, alegerea locului pentru instalarea centralei depinde de câțiva factori importanți, precum:
- substanțele inflamabile;
- umiditatea;
- praful;
- pericolul de îngheț.
În general, spațiul în care se montează centrala termică trebuie să fie unul uscat, aerisit și curat, unde poți avea acces ușor pentru mentenanță și reparații. De asemenea, este recomandat să consulți un specialist pentru o instalare corectă și sigură.
Iată principalele locuri în care să nu montezi centrala termică:
- în camera de zi sau în dormitor;
- în locuri unde există pericol de îngheț pe timp de iarnă, cum ar fi balcoanele deschise;
- în încăperi cu grad ridicat de umiditate;
- în încăperi în care se depune mult praf;
- pe pereți sau pardoseli realizate din materiale combustibile;
- în încăperi cu substanțe inflamabile.
De ce să alegi o centrală termică în condensare?
Pentru asigurarea unui confort termic adecvat și pentru prevenirea riscurilor de securitate, montarea centralei termice într-un spațiu potrivit este esențială. De asemenea, este important să alegi o centrală termică ce îți oferă o eficiență energetică sporită și are costuri reduse de întreținere. Centralele termice în condensare sunt o opțiune excelentă în acest sens, deoarece oferă o eficiență crescută, emit mai puține noxe și au o durată de viață mai mare.
Deși poate părea tentant să încerci să instalezi centrala termică singur, cel mai indicat este să apelezi la serviciile unei echipe de specialiști pentru a fi sigur că instalația este făcută corespunzător. Aceștia știu cum să evalueze locul de instalare pentru a se asigura că toți factorii importanți sunt luați în considerare.
Condiții pentru montarea și funcționarea corectă a unei centrale cu tiraj forțat
În cazul unei centrale cu tiraj forțat, există câteva condiții de care ar trebui să ții cont pentru montarea și funcționarea corectă. Conform partenerilor noștri EPG, pentru ca o centrală cu tiraj forțat să funcționeze și să fie montată corect, este important să ții cont de următoarele aspecte:
- asigurarea unei surse separate de alimentare cu energie electrică pentru centrala termică;
- asigurarea spațiului de ventilare necesar centralei termice pe toate laturile acesteia;
- asigurarea eliminării în cele mai bune condiții a gazelor arse și a noxelor, prin carotarea betonului și realizarea unui sistem de evacuare adecvat;
- camera centralei termice trebuie să aibă un volum de aer de minimum 18 m3 dacă este instalată într-o încăpere normală sau de 7,5 m3 dacă aceasta este amplasată în bucătărie/baie;
- în camera în care se va monta centrala termică trebuie să existe un detector automat de gaz cu limita de sensibilitate de cel puțin 2% metan în aer, care să acționeze asupra robinetului de închidere a conductei de alimentare cu gaze naturale;
- verificarea anuală a centralei termice și realizarea reviziilor de specialiști autorizați.
Între centralele termice pe gaz clasice și cele în condensare există diferențe legate de randamentul pe care îl dau și de modul de funcționare. Principiul de funcționare este același, de încălzire a apei care va intra în circuitul casnic, însă o centrală în condensare va recupera o parte din căldura care ar fi fost evacuată în exterior, atunci când se produce arderea combustibilului.
Astfel, cu o centrală în condensare vei reuși să fii smart pe energie, având în vedere faptul că, față de o centrală convențională, aceasta are un consum cu până la 30% mai mic.
Alte recomandări pentru montarea centralei termice
Pe lângă locurile unde nu trebuie să montezi o centrală termică, mai există câteva interdicții de care va trebui să ții cont la montarea acesteia, precum:
- instalarea centralei termice fără a apela la o firmă specializată;
- dimensionarea incorectă a centralei termice;
- lipsa activităților de mentenanță aferente unei utilizări corespunzătoare și durabile.
Instalarea centralei fără o firmă specializată poate avea consecințe negative, deoarece o montare neadecvată poate provoca probleme de funcționare, chiar și riscuri de securitate. Cu alte cuvinte, este periculos pentru tine, dar și pentru vecini.
Iar dimensionarea incorectă a centralei termice poate duce la un confort termic insuficient sau la un consum excesiv de energie, în plus și la costuri suplimentare.
De asemenea, este esențial să nu neglijezi activitățile de mentenanță aferente unei utilizări corespunzătoare și durabile. Neglijarea lor poate să ducă la apariția unor probleme de funcționare și chiar să reducă durata de viață a centralei. Așadar, se recomandă respectarea instrucțiunilor de întreținere și realizarea unor revizii și verificări regulate, efectuate de către un specialist autorizat.
Cum crești randamentul centralei termice în condensare
Ca să fii smart pe energie și să ai o centrală termică ce funcționează corespunzător și are un randament optim, ține cont de recomandările experților EPG, atât în ceea ce privește locul de amplasare, cât și folosirea centralei.
Este important ca temperatura de încălzire a apei pe circuitul de retur să nu depășească 55°C pentru ca centrala să funcționeze în modul de condensare și să recupereze căldură. Acest lucru permite obținerea unui randament de peste 90%. Astfel, pentru circuitul de încălzire, centrala trebuie setată la 65°C – 68°C.
Menținerea unei temperaturi optime în interiorul locuinței este o prioritate când vrei să îți asiguri un mediu confortabil și să economisești bani la facturi. Una dintre cele mai bune opțiuni în acest sens este instalarea unei centrale termice în condensare, însă există și alte metode prin care poți îmbunătăți performanța centralei termice. Descoperă cum să reglezi temperatura centralei, astfel încât să economisești energie.
Fii smart pe energie alături de noi
PPC are 3 milioane de clienți în România, atât prin rețeaua de furnizare, cât și prin cea de distribuție.
Suntem alături de clienții noștri, oferindu-le o serie de sfaturi și recomandări practice prin care pot reduce consumul de energie electrică. Un consum mai redus de energie este o recomandare la nivelul Uniunii Europene, în toate țările existând campanii de educare, iar noi dezvoltăm servicii care să se adapteze rapid provocărilor globale.
Un consum responsabil de energie, protejarea mediului înconjurător și a comunității din care faci parte sunt responsabilități obișnuite, iar noi suntem aici să te ajutăm.
Reține că atunci când ai acces la informații corecte și verificate, dispui de capacitatea de a face schimbări benefice legate de consumul de energie, fără să îți afecteze stilul de viață sau starea de bine. În plus, poți contribui la protejarea mediului înconjurător și să asiguri o viață sănătoasă pentru tine, dar și pentru generațiile următoare.